Mara

Cum şi când ajungem în punctul în care devenim tentaţii? Când îi nemulţumeşte ceva, orice, pe ceilalţi? Nu cred, e doar o scuză pentru a avea nopţi liniştite, pentru a fi într-un fel împăcaţi cu noi.

Ispită … m-am aflat şi eu, după o poveste eşuată, de fapt, e prea pocit spus, pentru că o desfigurează, după o poveste în care epilogul nu este cel la care râvneam. Era un început de vară şi rămăsesem neînsoţită. Am încercat să iau în seamă sfaturile unei prietene, crezând în ele, sperând că pot trăi momente speciale fără El.

Cred cu tărie în esenţa ispitei. E frumos să te poată vedea cei care pot fi luaţi în consideraţie ca o ademenire, dar apogeul tentaţiei este tocmai rezistenţa sau egoismul ca posibil pericol. In această poveste am ales să fiu o ispită rezistentă.

Vama Veche. Era a doua oară când ajungeam acolo. Stiam ce mă aşteaptă. Prima dată mi-am construit un univers şi nu am avut nevoie decât de o carte, vânt şi mult soare. Acum aveam trebuinţă de mai mult, mult mai mult.

Se întrevedea un sfârşit de săptămână promiţător … până am ajuns. Pe înserat, camera era suficient de confortabilă pentru cât de puţin timp aveam de gând să-mi petrec în ea.

Când am zărit marginea plajei, m-am îngrozit şi am realizat că locul meu nu era acolo. Incercasem să accept că Vama ar putea fi singurul loc în care m-aş putea relaxa, dar ei, ceilalaţi, erau prea destinşi pentru mine. Poate de la alcool. Am căutat barul. Chiar cred că le ceream prea mult … un pahar curat, o curtoazie, doar pentru că sunt femeie. Si am încercat să mă stăpânesc. Cu privirea nu am reuşit, se încăpăţâna sa nu reuseasca să-i străpungă. Pe El îl ştiam, din vedere, evident din locurile în care ieşeam, iar El ştia un alt El, vechi, din liceu. Fuseseră colegi de bancă în gimnaziu.

Intreaga noapte am bântuit toate terasele de pe plajă de mai multe ori, am mers kilometri. Mi   s-a părut deosebit de lungă noaptea aceea.

Am vorbit despre tot ce se putea vorbi … mai puţin despre unul … Am admirat fiorul stelelor căzătoare, dar erau prea multe pentru cât de puţine dorinţe aveam eu. Am descoperit senzaţiile primelor raze de soare … nu au persistat suficient de mult pentru că unul în libertatea şi relaxarea lui a considerat că poate să urineze în răsăritul meu. Si mi s-a rispit magia …

Am stabilit că mergem în camerele noastre, fără valoare, cât să ne împrospătăm şi ne vedem pe plajă sau nu mai ştiu. Si m-a aşteptat până la prânz pentru că nu ne-am înţeles. In bătaia soarelui mi-a părut la fel de cald şi sincer. Următorele douǎ zile au fost stăpânite de exact ce-mi lipsea: liniştea aceea. Am avut senzaţia, într-un anumit moment, că vrea să-mi povestească ceva. N-a reuşit.

Cred că ne dăm seama de ce am putea reprezenta pentru Celălalt în momente de criză. Nu că ar fi constituit un pericol real zmeul de vant care m-a lovit direct în faţă, dar eu i-am zărit îngrijorarea, iar El mi-a zărit jena de a fi văzută într-o astfel de situaţie. Ni s-au risipit rapid aceste percepţii şi am râs până au apărut lacrimile.

In asfinţitul zilei de duminică ne-am despărţit cu promisiunea unei continuări.

A doua zi ne-am întâlnit şi mi-a spus pe un ton, prea grav pentru El, că trebuie să-mi mărturisească ceva. Am zâmbit pentru că intuiam ce ar fi putut să-mi împărtăşească … povestea Lui. Surâsul meu L-a încurajat şi mi-a spus pe nerăsuflate şi fără nici o introducere că este … căsătorit. Si cum m-a bufnit râsul, a urmat continuarea … avea o fetiţă de trei ani. Am continuat să fiu la fel de amuzată, de vină era şocul. Nu mai fusesem niciodată în această situaţie şi nici nu-mi închipuisem vreodată că aş putea să fiu. A început să-mi deruleze o istorie nefericită a unei căsnicii întemeiate prea devreme pentru că se întrezărea o nouă viaţă, o căsnicie în care El era cel neglijat şi suferind. Dintr-o dată nu L-am mai auzit. Imi răsunau în urechi doar paşii trecătorilor, iar zgomotul maşinilor mi se părea asurzitor. Si pentru că nu mai reuşeam să percep nici un sunet venind din partea Lui m-am ridicat şi am plecat.

Intregul drum până acasă m-au chinuit atâtea gânduri. La început am crezut cu tărie în nenorocirea Lui, poate doar pentru că fusese sincer, deşi nu avea nici o îndatorire faţă de mine; aceasta trebuia să fie pentru soţia Lui şi pentru Mara. Nu am cunoscut-o niciodată, dar mi-a devenit dragă, poate pentru că universul familiei şi copilăriei ei era atât de şubrezit.

Am continuat să-i ascult nefericirea. Vroiam să văd până unde poate ajunge. Avea pretenţia să fie fericit în alte poveşti, chiar dacă El nu încheiase una începută prea devreme.

Un timp am încercat să-L fac să vadă realitatea, în ciuda faptului că aducea neîmplinire şi    m-am străduit să-mi demonstrez rezistenţa ca ispită. Eu am reuşit să rămân cu integritatea, El cred că a rămas să caute alte ele dispuse să coabiteze în dualitate.

 

Epilog

 

Il regăseam mereu în aceleaşi locuri. Singur. Fără ea şi fără Mara.

Mi-am confirmat că nu am greşit când am simţit că nu e potrivit pentru mine, când  ne-am reîntâlnit … eu, El şi mai vechea mea poveste din liceu. I-am perceput starea de nelinişte şi stinghereala, iar indignarea şi stupoarea idilei vechi … pentru că fusese prezent de demult şi nu înţelegea cum reuşise El să se strecoare în viaţa mea, din moment ce o avea pe a Lui dintr-un trecut îndepărtat.

 

Am realizat că pot să rezist tentaţiei … şi restul … doar că ei nu-şi doresc şi că puterea de a ne împotrivi vine din respect şi educaţie.