Prietenele mele. Daca ar trebui sa selectez impresii din conversatii, ar reiesi ca ma laud, dar eu nu ma mai iau demult dupa vorbe, iar actiunile lor sunt elocvente. Nu sunt o necesitate.

     Fosti Ei. Au existat momente cand eram insemnata, dar nu stiu cand si unde ma transform in irespirabila. Eu sau Ei. Nu mai conteza si devin din nou o prezenta care poate fi oricand alta. Nu ma deranjeaza ca sunt inlocuita, cu totii o facem, ci ca nu mai au importanta  faptele, gandurile si vorbele despre El, cu El.

     Parteneri profesionali. Ei se pare ca sunt cei mai constanti. Ei se pare ca au desoperit cele doua laturi si imbinate sunt mai statornice. Luate separat …?!

     Necunoscutii. Pentru cat de putin ma cunosc, ei au avut reactiile cele mai impetuoase. 

     Un taximetrist ce stationa la semafor pe sensul opus mi-a facut semn sa deschid geamul, l-am deschis si pe un ton foarte serios m-a intrebat ” vrei sa te mariti cu mine?” Am ras zece minute, pana am ajuns la birou.

     Un prahovean cu BMW seria 7, uitandu-se la mine, loveste o masina din fata. Pentru el mi-a parut rau, dar tot am ras.

     Acestea au fost cele mai spectaculoase. Rasul provocat de ele este o vanitate, eu tot nu am fost o necesitate.

     Nu trebuie sa fiu atat de importanta pentru toata lumea, imi sunt suficiente cele pentru care sunt acum.

     Se spune ca visele sunt o reflexie a subconstientului… si ar trebui sa ma analizez. Nu ar trebui, dar vreau.

     Imi doresc sa depind de un barbat? Nu, nu am fost niciodata atat de slaba sau de indragostita. Am avut cateva momente de slabiciune, dar erau doar fizice si nu au avut permanenta.

     Imi doresc un alt barbat? Nu. In majoritatea situatiilor am fost fidela si onesta… prea mult cateodata. Exceptiile nu merita nici macar efortul de a imi aminti de ele, deoarece nu au cantarit nici constient, ce sa ma mai gandesc la suferintele subconstientului.

     Concluzie: imi doresc un alt El, atat de puternic incat sa ma fac pe mine sa par slaba.

Am uitat … sa citesc oameni adevarati. Citesc despre ei, nu pe ei. Nu mai pot sa definesc artistul de dupa litere, vorbe. Nu mai vad.

Am uitat… sa multumesc iubirilor, zambetelor, lacrimilor, muzicii.

Am uitat … sa patrund in ochii lor. Dar cand un copil de 2 ani si 4 luni imi spune ca il vede pe Mos Nicolae in ochii mei, am inteles ca e asa de usor sa vezi, sa simti, sa multumesti, sa citesti, sa scrii.

Mi-am amintit de ce scriam. O sa vina o vreme in care o poveste va fi POVESTEA.

     Era prima zi de scoala intr-un oarecare liceu, nu-mi amintesc toate detaliile, stiu doar ca mirosea a toamna, a frunze galbene incalzite de soare, stiu doar ca ma privea, stiu doar ca am iubit ochii aceia din prima clipa. Atat. Am avut senzatia ca e al meu si am vrut sa-i spun si lui, m-am razgandit. Ii era teama…

     In fiecare zi, trei ani la rand, dimineti cu soare, cu stropi, cu fulgi, cu vant … l-am cautat, l-am asteptat, l-am visat sa se opreasca si sa-mi spuna ca iubeste zambetul meu. Atat. Un inceput …

Anii… Au trecut ceva de atunci, nu-mi amintesc exact cati, in realitate nu vreau sa socotesc, mi-ar disparea zambetul si poate apare el.

     Imi doream o seara linistita de sambata, dar se pare ca nu mi-am dorit atat de tare. Petrecere, politete gratuita, strangeri indelungate de mana, zambete nesincere si el. Intr-un colt, din care ma ardea privirea lui. Imi lipsise. Am retrait in cateva minute toate zilele acelea in care ochii lui imi dadusera o stare de liniste, de tot, de intreg. Adoram privirea lui in aceeasi masura in care el iubea surasul meu.

Asteptam … un inceput. Nu imi mai era teama. Stiam ca ii place zambetul meu.

P. S.  aici e povestea lui spusa de el http://www.bobbyvoicu.ro/spune-o-poveste.html

Ce ai face daca ai mai avea de trait 3 luni?

Ai trai mai intens?

Ai face lucururi pe nu le-ai mai facut?

Ai rosti gandurile cele mai intime?

Ai marturisi sentimente ascunse?

Ai ierta oameni care ti-au gresit?

Te face mai bun certitudinea ca te duci … cateodata da … in realitate te transforma intr-un curajos.

De curaj avem nevoie pentru a trai frumos.

Ce ai face daca ai afla ca o persoana apropiata si indragita mai are de trait 3 luni?

si m-am gandit… si m-am gandit…

nu am o zi perfecta. am o multitudine de zile perfecte. am nenumarate momente perfecte care se intrepatrund diferit in fiecare zi, in fiecare alta zi.

cand ma enervez (e aiurea pentru ca nu m-a calmat niciodata)

cand sunt trista

cand sunt implinita

cand sunt singura

cand incerc sa descopar soarele de a doua zi

cand simt mireasma cafelei, in special a celei de dimineata

cand fumeaza ………….

…………………………………………………………………………………

saptamana asta mi-a venit de prea multe ori sa fumez

Mi-am propus sa renunt la messenger, repet, doar mi-am propus.  Prima mea amintire neplacuta a fost legata de el. Eu, indragostita, cred, nu mai stiu, asa credeam atunci, el, se pare ca nu din moment ce ne-am despartit,   s-a despartit de mine, ca sa nu zic ca mi-a dat papucii ca suna aiurea, pe messenger. M-a durut mai mult modalitatea lui de a termina decat vestea in sine. A trecut, am iertat, n-am uitat. Apoi descopar cum e sa fi inselata si  mintita. N-a trecut, am iertat, n-am uitat. Si acum, acum insemnand o perioada de timp recenta, incerc sa inteleg daca barbatii, barbatii mei, nu vreau sa generalizez, sunt porci sau prosti?  Porcii nu se gandesc la restul fiintelor implicate in viata lor. Prostii cred ca nu o sa ii surprinda nimeni si nimic. Inca ma mai gandesc…

nu renunt la idee… doar ca trebuia sa o adapteze. nu trebuia sa o  preiau asa de simplu si de usor.