Povestea inceputului de viata

     Era o dupa-amiaza de toamna calda, cam acum un an, cand am aflat ca avea sa vina. Vestea a fost neasteptata si ca de obicei m-a bufnit rasul (reactia mea la noutati) si am continuat cu aceasta stare mai bine de opt luni. Bobocel, fiul lebedei, asa avea sa se numeasca o lunga perioada, dupa aceea a devenit Motanel, Micul Print, Melcisor, Berbecut, Tarzanel si as putea continua a ales sa apara mai devreme decat era asteptat cu aproape o luna de zile. A fost o zi cuprinsa de nenumarate emotii contradictorii…pana l-am vazut… era atat de mic si de slabut si le-am fost recunoscatoare lui Dumnezeu si celor doua echipe de medici. Cei de la spital se panicasera, Dumnezeu stiu ca zambea pentru ingerasul… Au trecut peste patru luni si simt cum e sa iubesti din in ce mai mult, nici nu-mi dau seama de ce se intampla. In fiecare zi il ador pentru altceva… azi pentru cum mangaie parul.

Iarna cu suflet de vara…

Mi-am dorit intotdeauna sa simt caldura si lumina verii in fiecare zi si s-a intamplat… In ce fel? La inceput nu am inteles, decat mai tarziu dupa ce am simtit, am simtit prima miscare a lui BOBOCEL. Te vei intreba … desigur… cine este El?

BOBOCEL este o raza de soare, un fulg de nea, fiul LEBEDEI, o speranta spre o noua lume.  Nu este inca o prezenta fizica in viata mea, dar ma rog in fiecare zi pentru El, imi umple gandurile, visele, aproape tot.

Si imi inchipui ca de aici inainte o sa am sufletul plin de vara, flori, fluturi. Imi inchipui ca o sa respir odata cu BOBOCEL toata inocenta din lume. Imi inchipui… nici nu stiu ce mai imi inchipui.

In marea de incertitudini o sa fiu topita de o certitudine. Stiu ca o sa-l ador si ma voi stradui sa ma cunoasca, ca sa ma poata iubi.