11/01/2010 de incertitudinea
Intotdeauna mi-a fost teama de inceputuri …
Era prima zi de scoala intr-un oarecare liceu, nu-mi amintesc toate detaliile, stiu doar ca mirosea a toamna, a frunze galbene incalzite de soare, stiu doar ca ma privea, stiu doar ca am iubit ochii aceia din prima clipa. Atat. Am avut senzatia ca e al meu si am vrut sa-i spun si lui, m-am razgandit. Ii era teama…
In fiecare zi, trei ani la rand, dimineti cu soare, cu stropi, cu fulgi, cu vant … l-am cautat, l-am asteptat, l-am visat sa se opreasca si sa-mi spuna ca iubeste zambetul meu. Atat. Un inceput …
Anii… Au trecut ceva de atunci, nu-mi amintesc exact cati, in realitate nu vreau sa socotesc, mi-ar disparea zambetul si poate apare el.
Imi doream o seara linistita de sambata, dar se pare ca nu mi-am dorit atat de tare. Petrecere, politete gratuita, strangeri indelungate de mana, zambete nesincere si el. Intr-un colt, din care ma ardea privirea lui. Imi lipsise. Am retrait in cateva minute toate zilele acelea in care ochii lui imi dadusera o stare de liniste, de tot, de intreg. Adoram privirea lui in aceeasi masura in care el iubea surasul meu.
Asteptam … un inceput. Nu imi mai era teama. Stiam ca ii place zambetul meu.
P. S. aici e povestea lui spusa de el http://www.bobbyvoicu.ro/spune-o-poveste.html
Postat in Povesti | Lasă un comentariu »
10/11/2009 de incertitudinea
3 luni … aproximativ 90 zile…
Ce ai face daca ai mai avea de trait 3 luni?
Ai trai mai intens?
Ai face lucururi pe nu le-ai mai facut?
Ai rosti gandurile cele mai intime?
Ai marturisi sentimente ascunse?
Ai ierta oameni care ti-au gresit?
Te face mai bun certitudinea ca te duci … cateodata da … in realitate te transforma intr-un curajos.
De curaj avem nevoie pentru a trai frumos.
Ce ai face daca ai afla ca o persoana apropiata si indragita mai are de trait 3 luni?
Postat in De zi cu zi | 1 comentariu »
25/09/2009 de incertitudinea
o prietena m-a intrebat cum a fost cea mai perfecta zi a mea sau cum mi-as dori sa fie… e o provocare, intr-un proiect. ciudat… nu m-am gandit niciodata la ea … nici la trecut si nici la viitor.
si m-am gandit… si m-am gandit…
nu am o zi perfecta. am o multitudine de zile perfecte. am nenumarate momente perfecte care se intrepatrund diferit in fiecare zi, in fiecare alta zi.
Postat in De zi cu zi | Lasă un comentariu »
25/09/2009 de incertitudinea
cand nu vreau sa dau replici unor personaje.
cand ma enervez (e aiurea pentru ca nu m-a calmat niciodata)
cand sunt trista
cand sunt implinita
cand sunt singura
cand incerc sa descopar soarele de a doua zi
cand simt mireasma cafelei, in special a celei de dimineata
cand fumeaza ………….
…………………………………………………………………………………
saptamana asta mi-a venit de prea multe ori sa fumez
Postat in De zi cu zi | Lasă un comentariu »
17/09/2009 de incertitudinea
O sa sune ca venind din parte unei prafuite si invechite … dar nu-mi place. Nu mi-a fost niciodata drag, ba chiar au fost momente destule in care l-am urat. De ce? Nu stiu, de fapt stiu. Am prea multe amintiri neplacute care mi-au fost dezvaluite de el, prea multe “secrete” ale unor ei pe care nu am vrut sa la aflu… sau poate ca da. Da, cu siguranta.
Mi-am propus sa renunt la messenger, repet, doar mi-am propus. Prima mea amintire neplacuta a fost legata de el. Eu, indragostita, cred, nu mai stiu, asa credeam atunci, el, se pare ca nu din moment ce ne-am despartit, s-a despartit de mine, ca sa nu zic ca mi-a dat papucii ca suna aiurea, pe messenger. M-a durut mai mult modalitatea lui de a termina decat vestea in sine. A trecut, am iertat, n-am uitat. Apoi descopar cum e sa fi inselata si mintita. N-a trecut, am iertat, n-am uitat. Si acum, acum insemnand o perioada de timp recenta, incerc sa inteleg daca barbatii, barbatii mei, nu vreau sa generalizez, sunt porci sau prosti? Porcii nu se gandesc la restul fiintelor implicate in viata lor. Prostii cred ca nu o sa ii surprinda nimeni si nimic. Inca ma mai gandesc…
Postat in De zi cu zi | Lasă un comentariu »
05/09/2009 de incertitudinea
regret , dar nu pot. am incercat, dar nu, nu e posibil; nu am suficienta putere sa nascocesc sau sa traiesc in fiecare zi cate o poveste.
nu renunt la idee… doar ca trebuia sa o adapteze. nu trebuia sa o preiau asa de simplu si de usor.
Postat in Neclasificat | Lasă un comentariu »
03/09/2009 de incertitudinea
Era o dupa-amiaza de toamna calda, cam acum un an, cand am aflat ca avea sa vina. Vestea a fost neasteptata si ca de obicei m-a bufnit rasul (reactia mea la noutati) si am continuat cu aceasta stare mai bine de opt luni. Bobocel, fiul lebedei, asa avea sa se numeasca o lunga perioada, dupa aceea a devenit Motanel, Micul Print, Melcisor, Berbecut, Tarzanel si as putea continua 
a ales sa apara mai devreme decat era asteptat cu aproape o luna de zile. A fost o zi cuprinsa de nenumarate emotii contradictorii…pana l-am vazut… era atat de mic si de slabut si le-am fost recunoscatoare lui Dumnezeu si celor doua echipe de medici. Cei de la spital se panicasera, Dumnezeu stiu ca zambea pentru ingerasul… Au trecut peste patru luni si simt cum e sa iubesti din in ce mai mult, nici nu-mi dau seama de ce se intampla. In fiecare zi il ador pentru altceva… azi pentru cum mangaie parul.
Postat in Bobocel | Lasă un comentariu »
02/09/2009 de incertitudinea
A inceput demult, cand ea avea 15 ani, el nu le mai stia numarul.
Cine a fost primul? Un Kim mentolat … unii stiu despre ce vorbesc.
Cat a durat? Peste 15 ani…evident intensitatea nu a fost mereu aceeasi. Mult, prea mult, dar il iubea.
Adora ridicarile lui dimineata impreunate cu aburul fierbinte al cafelei, ratacirile in noptile reci sau luptele aprige pe care le dadea cu briza marii si in care castiga de fiecare data ea.
O sa indrageasca intotdeauna imaginea aceea, incarcata de erotism, de dupa prima noapte de dragoste. O camera de hotel, un pat ravasit, un genunchi alb iesind de sub un cearsaf sifonat, o sticla pe care se strangeau crispate degetele ei, iar din cealalta mana fumul ii gadila narile … doar ei, el ura tigarile si fumatorii, dar o iubea pe ea.
Nu o sa uite ca i-a insotit gandurile si lacrimile tulburi din balconul de la etajul 9 al unui el, ocupat cu somnul, nu cu framantarile ei. O sa o amuze intotdeauna tigara fumata in wc unui spital, la cateva ore de la o interventie chirurgicala.
O sa-si aminteasca mereu de el, de ea, insotita de el.
Cum a aparut ideea renuntarii? Stia dintotdeauna ca aveau o relatie nociva si a inceput sa fie sfatuita voalat sau cu amenintari sa il indeparteze. A durat mai bine de un an de zile. Mai avusese o tentativa de despartire in urma cu 6 luni, iar azi sunt 3 saptamani de cand nu il mai simte. NU MAI FUMEAZA.
Ce a fost socant? Ca a renuntat atat de usor si fara urmari.
Postat in Povesti | 2 Comentarii »
01/09/2009 de incertitudinea
… nu e ideea mea, dar a sunat tentant: sa scriu in fiecare zi, vreme de 30 de zile, cate o poveste. Stiu de la bun inceput ca o sa fie ingrozitor sa gasesc un inceput de poveste in fiecare zi; o sa fiu si plecata si laptop-ul era chiar ultimul lucru pe care ma gandeam sa il iau. Sa revin la idee. Apartine unui domn, http://www.bobbyvoicu.ro/ care a scris intr-adevar toata luna august, in fiecare zi, ca un soi de antrenament, presupun ca sa-si dovedeasca ca poate. Aproximativ din aceleasi motive, o sa incerc sa descopar inspiratia celor 30 de povesti noi.
Asta o sa fie inceputul… fara poveste
O sa fie crunt… din ianuarie pana acum am scris 7 (s a p t e) povesti.
Postat in De zi cu zi | Lasă un comentariu »
31/07/2009 de incertitudinea
De cand Matei disparuse brusc din viata ei, nu mai reusea sa gaseasca in casa sa farmecul cafelei de dimineata. Incercase sa-l uite, se straduise sa nu il mai vada in fiecare colt, ignorase parfumul ce persista imaginar in fiecare incapere, dar mirosul diminetii impreunat cu cel al cafelei si conturul prezentei lui era prea mult … nu putea rezista. Cateva zile a renuntat la cofeina … din nou … prea mult … nu putea rezista. Desi era epuizata, nici noptiile nu mai erau ale ei. In lipsa viselor a inceput sa-si inchipuie tot felul de scenarii in care ar fi putut sa o savureze. Nu mai intelegea ce ii lipsea cel mai mult … Matei … sau Cafeaua?
In drumul catre birou a descoperit un bistro. Era o cladire veche, nerestaurata, dar bine intretinuta, cu o iedera care ii acoperea eventualele imperfectiuni, cu copaci mai batrani decat casa si cu leandrii multi … nu stia de ce, dar iubea florile acestei plante. Si dintr-odata a simtit ca acela era locul lor, al ei si al cafelei.
S-a asezat usor, de parca se temea sa nu trezeasca pe cineva, desi nu era nimeni, doar un caine galbui ce aducea cu o rasa ce ii placea ei. I-a zambit, el a dat din coada, se imprietenisera. Alesese o masuta intima, de doua persoane, daca ar fi existat doar pentru una acolo s-ar fi asezat. Nu ii mai lipsea nimic … ba da, cafeaua … o astepta, cum i se parea ca nu asteptase nimic niciodata.
Era fericita, zambea, nu o mai facuse de foarte mult timp. Savurandu-si licoarea aceea neagra, l-a zarit … statea retras, la umbra unuia dintre copaci, cu o carte pe masa, desi parea ca nu are nici cea mai mica intentie sa o deschida. L-a numit Strainul cu cartea. O privea. Inainte de a-i descoperi admiratia, el intorsese capul si parea preocupat de o frunza.
I-a zambit si cand a zarit placerea pe chipul lui a stiut ca o sa-l vada si maine si poimaine si multe zile de acum incolo … la Cafea. Asa o sa fie diminetile ei … alaturi de Strainul cu cartea.
Postat in Povesti | Lasă un comentariu »
